mi-aduc aminte astazi mai bine ca niciodata!

Azi e 15 septembrie… prima zi de scoala! Nu putea sa cada 15 intr-o zi mai perfecta ca asta! De mult nu a mai fost asa… ca azi! De ce perfecta? Simplu: e 15 septembrie, e luni si e o vreme de toamna veritabila! Asa nu a mai fost de cand eram eu scolarita in primele clase! Mi-aduc aminte ca era vant si frig, si ploua, si taraiam pantofii dati cu crema prin baltoci si prin covorul de frunze divers colorate… Eh si dupa mult prea multi ani reusesc azi sa retraiesc acelasi sentiment! De ce abia acum? Pai pana acum scoala incepea ba pe 1 septembrie, ba pe 15, care in nici un caz nu cadea luni! Si, chiar daca s-a intamplat sa cada 15 septembrie intr-o zi de luni,nu a fost asa vreme veritabila de toamna, cu asa frig si ploaie, cu vreme din asta care te face sa spui dimineata cand te trezesti: uite ce urat e afara, nu e de mers la scoala! Daca era cald , era altfel, parca abia asteptai sa inceapa scoala , sa te intalnesti cu colegii in parc la povesti, barfe.. sa te pui si tu la curent cu ce ai pierdut peste vara. Asa ca hai sa ne strecuram frigurosi printre stropii de ploaie sa ne indreptam spre munca, gandindu-ne ca suntem cu vreo 15 ani mai mici si mergem la scoala, zgribuliti de frig si fascinati ca vom invata ceva nou!

ce de stele...

Acum 3 saptamani am fost la Sulina… un loc foarte drag mie, intesat cu foarte multe amintiri (frumoase, bineinteles). Am asezat cortul pe plaja si am inceput hoinaritul meleagurilor dragi. Si cum pasagerul ajunge mai pe seara acolo, pana am instalat cortul, pana am facut o baie, ca sa simt ca am ajuns, pana ne-am sucit, pana ne-am invartit, s-a facut seara. Si cum luna se ridicase si ea sus pe cer ne-am hotarat sa facem o plimbare pe malul marii. Mergand agale spre dig, discutand subiecte interminabile despre natura existentiala a omului, imi las capul pe spate si-mi arunc ochii spre cer! M-am oprit, blocata fiind de maretia cerului! Va spun sincer ca asa ceva nu am mai vazut: miliarde de stele, atat de multe incat daca as sta sa le adun pe toate cate le-am vazut pana acum toata viata mea nu as ajunge la acelasi numar cate am vazut in noaptea aceea! Pana si Calea Lactee se vedea atat de clar, exact cum scrie in povesti si ti-o imaginezi ca o dara alb-laptoasa ce strabate cerul! M-am intins pe nisip si am incercat, ajutata de prea putinele mele cunostinte in domeniul astrologic, sa vad constelatii! Dar atat de multe stele erau incat, cu putina imaginatie ai fi putut creea orice imagine sau tablou unind milioanele de puncte stralucitoare de pe cer! Pur si simplu era atat de frumos incat as fi vrut sa pastrez cumva imaginea aceea sa o dau si altora sa vada acea minunatie! Parca descoperisem o comoara si vroiam sa stie toata lumea cat de norocoasa sunt ca am descoperit-o, si mandra sa ma laud cu ea! Din pacate, astfel de imagini, nu le putem captura nici in poze, nici in tablouri, nici in poezii, proza sau alte forme artistice! Sunt lucruri care nu au farmec altfel decat asa cum le vezi in momentul in care le descoperi! Pacat! As fi vrut sa dau de stire la toata lumea ce splendoare am putut vedea!

am decis...

Dupa cum spunea Octavian Goga, "Sufletele care nu-si spovedesc tainele niciodata sunt ca odaile cu ferestrele inchise" , am decis sa ma confesez de ce, ce, cat si cum iubesc! Unii considera a iubi un blestem, altii o virtute! E important ca ceea ce iubesti sa faca parte din sufletul tau, iar tu sa stii ca nu poti face mai nimic fara acel ceva sau cineva!
Si cum sentimentele de iubire,fericire,bucurie,implinire sunt atat de puternice, trebuie sa aiba si o antiteza, respectiv ura, mania, revolta, tristetea... Dar, nu era o zicala ce spunea ca fara suferinta si fara sacrificii nu ai sa ajungi niciodata sa simti fericirea si bucuria implinirii la adevarata ei valoare?!